DIRECTOR - CRISTESCU MIHAIL
Istoria parcului
dendrologic de la Brăneşti este legată de cea a
înfiinţării primei şcoli de silvicultură din România cu
durată neîntreruptă până astăzi. Aceasta pentru că au mai
fost fie şcoli de silvicultură cu durată de câţiva ani
(1817 la Sibiu, 1851-1853 la Bucureşti, 1860-1862 la
Pantelimon, 1886-1893 la Herăstrău), fie cursuri de
silvicultură în cadrul unor şcoli de agricultură şi
silvicultură (1869-1886 la Pantelimon). În 1893 în baza „legii
pentru organizarea învăţământului profesional” are loc
crearea şcolii speciale de silvicultură de la Brăneşti. În
baza aceleaşi legi, noua şcoală este dotată cu clădiri
proprii, 5 hectare teren pentru crearea unui parc
dendrologic, 25 hectare pădure, un trup de pădure (Pustnicu)
pentru instruire practică, iar ulterior, în 1910, cu 2
hectare teren pentru înfiinţarea unei pepiniere silvice şi
teren de administraţie.
Terenul acordat pentru crearea parcului dendrologic era
amplasat în vecinătatea şcolii era străbătut de pârâul
Pasărea care crea şi o zona de luncă. Acest teren era până
atunci un vechi loc de popas pentru carele ce aduceau
mărfuri la Bucureşti şi loc de adăpare a animalelor. (de
fapt toponimia localităţii Brăneşti vine de la cuvântul „branişte”
= loc de popas).
Pe acest teren, primii dascăli ai şcolii au proiectat şi
realizat aleile care se păstrează şi astăzi, au păstrat
câte ceva din vechea vegetaţie, au introdus un număr
însemnat de specii autohtone din zonă precum şi unele
alohtone. S-a urmărit ca în paralel cu utilitatea de
învăţarea pentru elevii şcolii, parcul să devină şi un loc
de recreare pentru aceştia şi pentru populaţia comunei.
(De fapt şi în prezent parcul mai este cunoscut de
localnici ca „grădina botanică”)
Dintre speciile instalate la începuturile parcului şi până
la jumătatea secolului trecut, şi care acum sunt arbori
monumentali, se menţionează: stejarul brumăriu (Quercus
pedunculiflora C.Koch.), salcâmul japonez (Sophora
japonica L.), stejarul pedunculat (Quercus robur L.),
frasinul comun (Fraxinus excelsior L.), cireşul Prunus
avium L), mesteacănul (Betula pendula Roth.), ulmul de
câmp (Ulmus foliacea Gilib.), nucul comun (Juglans regia
L.), pinul silvestru (Pinus silvestris L.), tisa (Taxus
baccata L.), ienupărul (Juniperus communis L..). pinul
strob (Pinus strobus L.), gikgo (Ginkgo biloba L.), bradul
de Spania (Abies pinsapo Boiss), catalpa (Catalpa
bignoniodes Walt) şi altele. În 1935 s-a plantat în lunca
pârâului Pasărea un pâlc de chiparos de baltă (Taxodium
distichum (L)Rich.)
În ultimele decenii personalul silvic s-a străduit să
îmbogăţească colecţia dendrologică a parcului introducând
o suma de arbori şi arbuşti de răşinoase şi foioase în
locurile libere şi în locul celor pierdute pe parcursul
timpului. Astfel au fost instalate speciile exotice:
chiparosul de California (Chamaecyparis lawsoniana Parl.),
Abies grandis, ienupărul de Virginia (Juniperus virginiana
L.), .), stejarul roşu (Quercus borealis Miichx.), bradul
argintiu (Abies concolar Mill.), nucul negru (Juglans
nigra L.), arborele lalea (Liriodendron tulipifera L.),
Koelreuteria paniculata şi multe altele toate cu scop
didactic , peisagistic şi recreativ.
În ce priveşte speciile autohtone, având în vedere
specificul şcolii, acela de pregătire a elevilor pentru
meseria de silvicultor (indiferent de nivelul de
calificare), s-a urmărit în permanenţă instalarea lor prin
orice mijloace. Din cauza condiţiilor staţionale specifice
zonei de tranziţie de la câmpia forestieră la silvostepă,
unele strădanii au fost încununate de succes, altele au
fost eşecuri.
La inventarul speciilor lemnoase întocmit în anul 1985
s-au înregistrat un număr de 424.arbori şi arbuşti dintre
care 27 specii şi varietăţi de Gymnospermae şi 172 specii
şi varietăţi de Angiospermae. Următorul inventar urmează
să se realizeze în anul 2008.
Ginko biloba
-
arborele
pagodelor -
este o specie care creşte spontan în
China. Ea se mai cultivă şi în alte ţări atât pentru
aspectul său ornamental cât şi în scop terapeutic.
Arborii au înălţimea de până la 30 de m,
având coroana bogată. Sunt arbori dioici
adică pe un exemplar se găsesc doar flori masculine sau
feminine, deci arboii sunt fie masculini fie feminini.
Frunzele sunt peţiolate, bilobate, având o nervaţiune
dihotomica . Toamna frunzele se
îngălbenesc şi cad (frunze caduce). Culoarea lor devine
galbenă cu nuanţe extrem de atrăgătoare, fapt ce face ca
în parcurile unde este cultivat arborele aceste frunze să
fie folosite în scop ornamental, fiind presărate printre
ornamentaţiile florale.
Arborele GINKGO BILOBA a fost descoperit în China în
anul 1690 de cãtre naturalistul E. KAEMPFER care a fãcut
prima descriere stiintificã a acestui arbore,el fiind si
acela care a sugerat numele de GINKGO. In limba chinezã
cuvântul GINKYO înseamnã “ piersicã argintie “ ( GIN _
argint si KYO – piersicã ). In anul 1771, LIUNE a introdus
arborele în clasificarea stiintificã cu numele de GinKGO
dat de KAEMPFER si a adãugat cuvântul BILOBA. In anul 1754
este introdus si în parcurile si în grãdinite din Europa,
adus fiind din China. In anul 1797 botanistul englez SMITH
,propune pentru arbore denumirea de SALISBURIA ADIANTHI-
FOLIA în cinstea botanistului RICHARD A SALISBURY .
Pe plan international însã era acceptatã deja denumirea de
GINKGO BILOBA datã de VON LINNE si nu mai putea fi
modificatã, însã a rãmas ca si sinonim.
Acest arbore este o “ fosilã vie “, o stafie
vremurilor depãrtate, cu milioane de ani în urmã, când
aproape neschimbat, trãia sãlbatic si pe întinsul Europei.
Azi e restrâns în cresterea naturalã numai în China si
Japonia.
In culturã acesta specie este mentinutã în toate grãdinile
botanice de pe glob, ca fiind ultimul reprezentant al
ordinului pe cale de disparitie.
GINKGO este reprezentat prin copaci mari cu frunze
cãzãtoare, cu ramificatie monopodialã. Elementele
secundare din structura tulpinii sunt bine dezvoltate, dar
nu existã vase lemnoase si nici tesut libriform. Frunzele
au un limb lat, bilobat, format prin concresterea
foliolelor dicotomice. Frunzele au o formã originalã ce ne
aminteste de evantaiele chinezesti. Fructele de culoare
portocalie-gãlbuie au dimensiunea unei prune si se coc în
luna octombrie. Pulpa fructului contine substante iritante
si alergice ce pot provoca iritatii cutanate
Sãmânta este mare , de culoare albã. Semintele de GINKGO
sunt considerate a fi o mâncare delicioasã în Japonia,unde
sunt gãtite si servite în moduri variate. Consumate în
exces aceste seminte pot fi otrãvitoare.
GINKGO mai este cunoscut si ca plantã
medicinalã,extractele obtinute din acest arbore sunt
folosite în farmacie la prepararea unor medicamente si în
cosmeticã.
Cãlugãrii budisti venereazã acest copac pe care îl
considerã sfânt .Din acest motiv arborele a fost plantat
în apropierea templelor ( PAGODELOR ) de unde si denumirea
de ARBORELE PAGODELOR.
Taxus baccata - tisa - Este un arbore puţin înalt (pînă la 12 m). Odinioară era mult mai răspândit prin pădurile noastre, dar a fost tăiat pentru lemnul valoros, în prezent este o specie ocrotită şi declarată monument al naturii. Adeseori se plantează prin parcuri si grădini ca specie ornamentală. Se aseamănă la port cu bradul, de care se deosebeşte prin frunzele de un colorit mai verde, iar pe faţa inferioară verzi palide. Ele sînt dispuse distih pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică.
Florile mascule sunt aşezate în axila frunzelor anului precedent şi constau din 8—10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe faţa inferioară cu 5—9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul.), dispus terminal la vîrful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5—8 arhegoane, dar după fecundaţie se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânţa este înconjurată la bază de un arii roşu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta serveşte la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă învelişul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roşu.
Arealul tisei se întinde din Europa prin Caucaz şi în Africa de nord. La noi creşte prin păduri de fag, pe substrat calcaros.
După modul de formare a seminţei, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămînţă şi cu dicotiledonatele.
Lemnul de tisă, foarte greu si dur, compact şi de culoare roşcată, este foarte preţios pentru confecţionarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale.
Taxodium distichum (chiparos de balta) - Este un arbore înalt, cu două feluri de frunze. Pe ramurile lungi sînt mici, solziforme, dispuse spiralat şi rămân uscate în timpul iernii, iar pe cele laterale sunt liniare, dispuse distih, şi cad toamna împreună cu întregul ax. Conurile au o formă globuloasă sau ovoidală, cu solzii peltaţi. Din rădăcinile plantelor crescute în mlaştină se ridică în aer pneumatoforii. Este originar din S.U.A.; la noi se cultivă ca specie decorativă pe locuri mlăştinoase şi umede (forestier în sudul Olteniei).
Chamaecyparis lawsoniana arbore exotic de 60-70 m inaltime cu diametre pana la 5 m. Este originar din America de Nord, unde este concentrat mai mult de-a lungul coastei Pacificului. In tara noastra a fost introdus atat in scop ornamental cat si in culturi forestiere. Are o mare valoare forestiera, lemnul sau putand fi folosit in industrie, constructii sau in industria automobilelor, lucrandu-se usor si lustruindu-se frumos.Din punct de vedere ornamental este foarte valoros, datorita coloritului sau si portului piramidal, putand fi folosit fie ca arbore izolat, fie in grupuri. Prezinta multe varietati cu port piramidal, pitic si chiar plangator, cu frunze divers colorate.
Juniperus sabina – ienupar târâtor, tuia de negi. Arbust scund tarator cu ramuri orizontale si lastari erecti, cu frunzis fin, acicular verde deschis. Are frunze solziforme sau aciculare, cu miros neplacut, cele solziforme opuse, pe dos convexe, cu glanda alungita, cele aciculare verzi-albastrui, moi, ascutite,fata superioara plana, apar mai ales la exemplarele mature, contin un alcaloid otravitor. Are o importanta ornamentala, mai ales pentru amenajarea de stancarii , dar si pe talazuri si suprafete orizontale.
